Niciodată nu-ţi uita inima acasă!

Zilele Filmului Polonez la Chişinău

La Chişinu, Cinematograful Gaudeamus se desfăşoară Zilele Filmului  Polonez (24-28.11.2011).

În loc de rezumat:

24 noiembrie, ora 18:00,  filmul “Examenul de Capacitate”, este povestea caldă şi plină de umor a adolescenţei lui Ludwik în Polonia primilor ani după război. Tînărul se mută la Cracovia şi este admis la unul dintre cele mai bune licee din oraş, unde încearcă să cîştige respectul colegilor. Apare prima dragoste, prieteniile perculoase, revolta împotriva autorităţilor comuniste…

25 noiembrie, ora 18:00, filmul “Erratum” : cu cîteva zile  înainte de ceremonia Primei Împărtăşanii a fiului său, Michal vizitează oraşul natal. Plimbîndu-se pe străzile oraşului întîlneşte oameni care i-au fost odinioară prieteni, vizitează locuri familiare. Ceea ce a început ca o vizită banală, se transformă într-o călătorie care îi schimbă viaţa.

26 noiembrie, ora 18:00, filmul “Veneţia”, un băieţel visează să ajungă la Veneţia împreună cu părinţii. Odată cu izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial aceste planuri sunt întrerupte, băiatul retrăgîndu-se împreună cu familia într-un conac la ţară. Pentru a ieşi din starea de plictiseală şi nesiguranţă, micul protagonist îşi creează o lume imaginară. Filmul este inspirat din povestirea omonimă a scriitorului polonez Wlodzimierz Odojewski.

27 noiembrie, 0ra 18:00, filmul “Trandafiraşul” : un scriitor renumit are o relaţie amoroasă cu o tînără femeie. Orbit de dragoste, acesta nu-şi dă seama că relaţia lor nu este o coincidenţă – iubita lui este o agentă a poliţiei secrete şi amanta unui ofiţer care a primit ordin să-l discrediteze pe scriitor. Filmul, inspirat de o poveste reală, se desfăşoară pe fundalul revoltelor studenţeşti şi a campaniei antisemite provocate de partidul comunist în anul 1968.

28 noiembrie, ora 18:00, filmul “Joanna” : Cracovia sub ocupaţia nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O tînără femeie care şi-a pierdut soţul la începutul războiului îngrijeşte o micuţă evreică. Faptul că ascunde un copil în casă este un motiv constant de teamă pentru ea. Un ofiţer german îi descoperă secretul şi-i propune o relaţie amoroasă.

Filmele sunt produse în 2010, multe dintre ele fiind premiate la Festivaluri de Film din Polonia şi din străinătate.

Vă doresc vizionare plăcută!

Legenda celor 8 minute!

Legenda spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecînd pe lîngă o peşteră a auzit o voce misterioasă care i-a spus:

Intră şi ia tot ceea ce îţi doreşti, dar să nu uiţi ceea ce-i mai important. Aminteşte-ţi că dupa ce vei ieşi poarta se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de această oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat în peşteră şi a găsit multe bogăţii. Fascinată de aur şi bijuterii, a aşezat copilul pe o stîncă şi a început să strîngă de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasă i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cînd au trecut cele 8 minute, femeia, încărcată cu aur şi pietre preţioase, a fugit afară din peşteră şi poarta s-a închis.

Atunci şi-a amintit că a uitat copilul înăuntru, iar poarta s-a închis pentru totdeauna.

Bogăţia a durat puţin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se întîmplă de multe ori şi cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trăi în această lume şi o voce ne aminteşte mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Şi cele mai importante sunt valorile spirituale, familia şi copii, viaţa, educaţia, bunul simţ, reputaţia, dragostea, adevărul şi demnitatea de om.

În schimb cîştigurile, bogăţia, plăcerile materiale ne fascinează într-atît încît uităm de ceea ce e mai important.

Aşa ne risipim timpul şi dăm la o parte esenţialul: “ Bogăţia sufletului.”
Să nu uităm niciodată că viaţa în această lume trece repede şi că moartea vine cînd ne aşteptăm mai puţin. Iar cînd poarta vieţii se închide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Trăim într-o lume de probleme, neliniştiţi, şi toate numai pentru că am uitat ce e cel mai important: “Bogăţia sufletului!”

Expoziţia personală de sculptură a lui Ion Bolocan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După 14 ani de la ultima expoziţie în Republica Moldova, Ion Bolocan a revenit la Centrul Expoziţional ” Constantin Brâncuşi” cu o expoziţie care include proximativ 2o de sculpuri. Lucrările sale sunt sculptate în bronz, marmură sau lemn.

La deschiderea expoziţiei Ion Bolocan a afirmat pentru Noroc TV : “Sunt mai solicitat în Europa, decît în Chişinău. În Republica Moldova, societatea nu este într-atît de educată, cu părere de rău. Nu vreau să jignesc pe cineva sau să spun ceva rău dar sunt anumite circumstanţe pe care le ştim noi toţi şi cred că aceasta este un punct negativ. Este de vină însuşi societatea, cerinţele societăţii şi aceeaşi educaţie”….. În lume are aproximativ 150 de lucrări vîndute, în Republica Moldova însă sunt foarte puţine.

În continuare anexez cîteva imaiginile cu lucrările scultorului:

Gînduri despre/ din cartea „CEL RĂTĂCIT” de Aurelian Silvestru

În primul rînd mulţumesc d. Lilia Curhi, (redactor-şef la revista NATURA) că mi-a recomandat această carte, într-adevăr este una foarte profundă, cu multe înţelesuri care rămîn încă nedesluşite pentru mine. Aş asemăna cartea cu un film detectiv cu multe acţiuni, episoade, în care acţiunea se petrece pe mai multe planuri. Nu voi încerca să le relatez căci nu va fi interesant mai apoi la lecturare pentru alţii, scopul meu este de a trezi interesul. Eu zic că merită într-adevăr a fi citită… pentru a alimenta sufletul cu frumosul şi dulcele nectar al trăirii sufleteşti. Am citi cu mare nesaţ, iar răsplata a fost pe măsură…

Mai jos semnez cîteva gînduri din operă:

„Refuz să cred că putem trece pin viaţă fără să ucidem  un vis, o floare, o speranţă sau o dragoste nevinovată.  Ne-am sinucide dacă ne-am da seama  cît de cruzi suntem. Zilnic, iluziile muşcă  din noi cîte o fărîmă de suflet, pînă cînd îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgeraţi de adevăr, constatăm cu uimire că, fără suflet, nici moartea nu are nevoie de noi… „

„Bărbatul este un cuceritor, dar în relaţiile cu femeia, se mulţumeşte cu o singură victorie. Femeia pare mai fragilă, însă nu se mulţumeşte cu atît. Cedînd o dată ea vrea să cîştige în permanenţă. Un tip inteligent înţelege acest lucru şi nu i se opune. Bărbatul mai puţin inteligent intră în conflict cu ea, luptă pentru întîietate, o face pe cocoşul ofensat şi, pănă la urmă, ajunge un nefericit. În concluzie dacă vezi un bărbat nefericit, nu da vina pe femeie, ci pe mintea lui!”

„Sinonimul creativităţii este lupta, noul, neodihna. A doua natura a omului este obişnuinţa care înseamnă linişte, comoditate, inactivitate. Oricine are dreptul să aleagă, nu-i aşa?”

„ O zi în care nu atingi tastatura este o zi pierdută”

„E groaznic atunci cînd cineva încearcă să treacă cu buldozerul peste copilăria ta”

„Viaţa e o mare avntură. Te aruncă din loc în loc ca pe o frunză şi rar de tot găseşti pe cineva care să spună că e mulţumit de ea. De cele mai multe ori, ne plîngem şi o asemuim cu iadul. Dar ce este iadul, dacă nu singurul loc din care Dumnezeu a plecat?… Ştiu că te doare. Eşti sinceră. Te cred. Totuşi, nu pot accepta că ai avut măcar o zi în care Dumnezeu să nu fi fost cu tine. Iar acolo unde există Dumnezeu, există şi alegere. De asta suntem oameni, ca să putem alege”.

„Nimeni nu-ţi poate fura destinul. Banii, iubirea, fericirea – poate. Dar destinul – niciodată! E ca un bloc de marmură pe care îl porţi în suflet. Pţi face un monument din el, dar, cu regret, cei mai mulţi dintre noi îl prefac într-o grămadă de aşchii”.

„În gerii se asemănau cu oamenii, iar marele lor păcat n-a fost trufia, ci dorinţa nestăvilită de a face copii  cu femeile pămîntenilor – fapt pentru care Dumnezeu i-a izgonit din Rai. Ulterior, Biserica a pretins că îngerii nu au sex şi i-a descris ca pe nişte prunci cu aripi … Rar cine mai crede că omul a provenit de la maimuţă. Suntem copiii hazardului divin  care a transormat universul într-un laborator fantastic, cu începutul pretutindeni şi cu sfîrşitul nicăieri. Cel mai de preţ experiment a fost, desigur, aventura vieţii – o aventură în care noi, urmaşii lui Adam, era cît pe ce să devenim nemuritori”.

„ DACĂ DINCOLO DE MOARTE NU EXISTĂ DRAGOSTE, LA CE BUN VEŞNICIA?

„ Lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti cînd vii, ci cum o laşi cînd pleci…”

Chişinăul de ieri, de azi, de mîine

Un trecut glorios, plin de evenimente îţi mistuie sufletul în care mişună locuitorii tăi, azi.

Nu te-am cunoscut de foarte  mult timp, însă la început îmi păreai un ideal. Erai Chişinăul de ieri la care aspiram să ajung: să te vizitez şi chiar să locuiesc printe lungile tale străzi, marginile cărora fiind scăldate de răceala construcţiilor enorme.

„Ieri” erai atît de frumos, erai verde, erai auriu, erai alb…oricum nu ai fi fost – erai frumos, dar a fost ieri … De ce ieri şi azi nu mai arăţi la fel ? Eu vreau atît de mult să te văd azi cum mi te imaginam iar mai apoi te vedeam în copilărie. Erai un Chişinău  curat, cu străzi inundate doar de maşini grăbite, ce alergau în diferite direcţii.

Eu te credeam că tu eşti un exemplu pentru copilaşii tăi raionali şi pentru nepoţeii săteşti. Nu vreau nici să te bucur şi nici să te decepţionez, dar… te-ai schimbat… Spre bine, spre rău? … Tu, cum crezi?

Nu ştiu dacă spre bine sau spre rău, dar azi venind la tine, te-am găsit obosit de ploaie şi nefericit de „spălarea imaginii” tomnatice. Azi cînd merg pe străzile tale rămuroase mă inundă bucuria dar şi tristeţea. Eşti verde, frumos, cu un spirit de „totul e bine la mine”, sintagmă pe care o consider formală. Eu simt că te doare ceva şi chiar aş numi ce,…dar… mă tem să nu greşesc şi atunci „te vei uita rău” la mine.

Aşa eşti azi, aşa vei fi şi mîine?

Mîine te văd mult mai elegant, mai aranjat, mai modern, mai curat, mai disciplinat în sens de „oameni care te respectă”.

Chişinăul meu, eu te iubesc, oricum, aşa cum eşti. Îmi place arhitectura ta fiindcă oricare haină nu ai îmbrăca te vei schimba doar simbolic la „înfăţişare”, dar nu şi la „suflet”.

Eu ştiu că tu ai multe locuri frumoase, monumente deosebite şi oameni deschişi la suflet care te vor face să trăieşti prin ei, mult timp înainte. Eu ştiu că cetăţenii tăi te vor face renumit şi-ţi vor duce vestea prin lume iar tu să te mîndreşti cu ei şi să evoluezi în continuare.

Chişinăul meu, tu eşti plin de posibilităţi, oportunităţi pentru generaţiile care vin, informează-i şi nu-i lăsa să te părăsească pentru altceva sau altcineva.

Chişinăul meu de ieri, de azi, de mîine – ai fost, eşti şi vei fi inima unei ţări, unei mici ţări. Aceasta te face însă a fi şi mai puternic, căci toată seva duce spre tine sau pleacă de la tine. Fii mîndru de ceea ce eşti căci eşti cel mai frumos (în toate aspectele) şi ştiu că aşa vei fi mereu! Mîndreşte-te de acest lucru,  Chişinăul meu căci şi eu mă mîndresc cu tine!

http://www.blog-pentru-basarabia.ro/lista-participantilor-la-concursul-chisinaul-meu-1106/

Scrisoarea unui tată…

“Dragul meu,

În ziua în care o să ţi se pară că am ajuns bătran şi eu poate nici nu o sa-mi dau seama, te rog să ai rabdare cu mine şi să încerci să mă înţelegi.

Dacă am să vărs în timp ce mănanc supa şi dacă nu o sa mă mai pot îmbrăca singur, ai răbdare cu mine şi gîndeşte-te la cît timp mi-am petrecut eu cu tine pentru a te învăţa să mănînci şi să te îmbraci singur.

Dacă atunci cînd vorbesc cu tine îţi voi repeta mereu aceleaşi lucruri te rog nu mă întrerupe…cînd tu ai fost mic a trebuit să-ţi spun aceeaşi poveste de o mie de ori pana adormeai seara în pat.

Dacă o sa mă trimiţi să mă spăl ţi eu nu vreau, nu te supara pe mine şi nu mă repezi. Aminteşte-ţi cum fugeam dupa tine şi cîte motive am inventat pentru a te convinge să faci baie.

Cînd o să vezi că nu mă pricep la tehnologia modernă… dă-mi timp să învăţ şi să mă obişnuiesc şi nu te uita la mine cu dispreţ. Aminteşte-ţi că eu te-am învăţat atîtea lucruri cu care te-ai confruntat în viaţă.

Cînd voi ajunge să-mi pierd memoria sau să uit ce-am vrut să spun dă-mi timp să-mi reamintesc şi dacă nu-mi voi putea aminti nu te supara pe mine. Cel mai important lucru pentru mine nu este conversatia ci să petrec timp cu tine şi să mă asculţi.

Dacă vreodată o sa refuz mîncarea, nu mă forţa să mănînc. Ştiu eu bine cînd mi-e foame şi cînd nu.

Cînd picioarele mele slabe şi obosite nu o să mă mai ajute sa merg ţine-mă de mînă aşa cum şi eu te-am ţinut de mînă cînd tu ai învăţat să umbli.

Şi într-o bună zi cînd îţi voi spune că nu mai vreau să trăiesc, că vreau să plec la Domnul, nu te supara pe mine…va veni o zi în care mă vei întelege. Încearcă să înţelegi că bătrîneţea nu este trăită ci supravietuită. Într-o zi vei descoperi că, în ciuda greşelilor mele, întotdeauna am vrut ce e mai bine pentru tine şi am făcut totul pentru tine să-ţi meargă mai bine decît mi-a mers mie. Cînd mă vezi în preajma ta, să nu fii trist, mînios…te rog doar să stai lîngă mine, să mă înţelegi şi să mă ajuţi aşa cum şi eu am facut cînd tu erai copil. Ajută-mă să umblu…ajută-mă să-mi închei umblarea pe acest pămînt cu dragoste şi răbdare. Te voi răsplăti doar cu un zîmbet şi cu dragostea imensă ce am avut-o întotdeauna pentru tine. Te iubesc fiul meu!

Cu dragoste,

     Al tău tată

 

via Momente din viaţă

Pablo Neruda – Poem

Moare cîte puţin cine se transformă în sclavul

obişnuinţei, urmînd în fiecare zi aceleaşi traiectorii;

cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare cîte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare cîte puţin cine evită pasiunea,

cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul

unui vîrtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să

strălucească, oftatul să surîdă,

şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare cîte puţin cine nu pleacă atunci cînd este

nefericit în lucrul său;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi

îndeplini un vis;

cine nu-şi permite măcar o data în viaţă să nu asculte

sfaturile “responsabile”.

Moare cîte puţin cine nu călătoreşte;

cine nu citeşte;

cine nu ascultă muzică;

cine nu cauta harul din elîinsuşi.

Moare cîte puţin cine-şi distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare cîte puţin cine-şi petrece zilele plîngăndu-şi

de mila şi detestînd ploaia care nu mai încetează.

Moare cîte puţin cine abandonează un proiect înainte

de a-l fi început;

cine nu întreabă de frica sa nu se face de rîs şi cine

nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.

Evităm moartea cîte puţin, amintindu-ne întodeauna că

“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire

splendidă.

Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbînţi, înfierbînta-te la soare.

Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.

Dacă va fi să plîngi, plîngi de bucurie.

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vîrstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sarutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.

Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în

fiecare zi…

Frontiera dintre nebunie şi normalitate ţine de gradul de afectare şi de frecvenţa comportamentului perturbant, menţiona Pascal de Sutter

Este o concluzie poate pripită însă foarte reală. La ea am ajuns acum cîteva zile cînd verişoara mea stabilită în Italia a venit acasă. Nu pot să-mi imaginez cum poţi să ţii în vamă o mamă cu doi copii de un an şi respectiv fără apă, mîncare şi un WC şi să nu le permiţi nici să se întoarcă înapoi, nici să meargă înainte. De ce o ţară atît de mică are nişte legi pe care doar cei care lucrează în domeniu le ştiu? …iar cînd le ceri să ţi le arate îţi spun că sunt undeva în dulap şi nu au timp să le caute că : “ nu numai tu eşti aici”. Există undeva o sursă de informare pentru cetăţenii străini care vin la noi în ţară de ce acte au nevoie?…întrebare retorică…am căutat şi eu în numele lor dar nu am găsit.

Poate am început acest articol cu prea multe insinuări, dar scriu ce mă doare…scriu că nu are cine mă auzi în ţara asta. Aici toţi sunt surzi în goana după avere şi bani. Oare unde încă este aşa?

Aici iar trebuie de dat bani? …întreabă sărmanul intalian care a venit aici să-şi petreacă vacanţa şi să o vadă pe mama soacră şi toate rudele soţiei… dar nici idée nu avea sărăcuţul că urma  să steie în vama Republicii noastre trei  zile din multaşteptatul său concediu.

Doare această situaţie…doare…

Aştept să-i văd şi eu… să-mi văd verişoara pe care nu am văzut-o de ani, nepoţelele dar ei nu au timp nici cînd să treacă pe la rude. Trebuie să facă documente căci Republica Moldova are nişte legi pe care Italia nu le are, iar sărmanii oameni umblă pe drumuri pentru a putea de a se întoarce NORMAL acasă.

Presa- câinele democraţiei…

http://www.jurnaltv.md/ro/news/presa-cainele-democratiei-260795/

Pildă

Un profesor de filosofie stãtea în faţa clasei având pe catedrã câteva lucruri. Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a întrebat pe studenţi dacã borcanul este plin şi aceştia au convenit cã era. Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a întrebat din nou pe studenţi dacã borcanul era plin iar aceştia au fost de acord cã era. Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc nisipul a umplutde tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenţi cum stãtea treaba iar aceştia au rãspuns în cor “pliiin”! Profesorul a scos de sub catedrã douã ceşti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs. “Acum” a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, “aş dori sã întelegeţi cã acest borcan reprezintã viaţa voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii şi pasiunile voastre, şi cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea,viaţa voastrã ar fi tot plinã.” “Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, maşina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte” “Dacã veţi începe cu nisipul,” a continuat el “nu veţi mai avea unde sã puneţi mingile de golf şi pietricelele” “La fel şi în viaţã, dacã îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine.” “Acordã atenţie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ţi controale medicale periodic, ieşi cu familia şi cu prietenii în oraş, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine ştie ce dispozitiv . Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileşte-ţi prioritãţile, restul e doar nisip.” Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea. Profesorul a zâmbit “Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viaţa ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea,împreunã cu un prieten.” Împãrtãşeste acest mesaj cuiva drag… eu tocmai am fãcut-o !

Preluat de pe un site de socializare