Pablo Neruda – Poem

Moare cîte puţin cine se transformă în sclavul

obişnuinţei, urmînd în fiecare zi aceleaşi traiectorii;

cine nu-şi schimbă existenţa;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare cîte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare cîte puţin cine evită pasiunea,

cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul

unui vîrtej de emoţii, acele emoţii care fac ochii să

strălucească, oftatul să surîdă,

şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare cîte puţin cine nu pleacă atunci cînd este

nefericit în lucrul său;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi

îndeplini un vis;

cine nu-şi permite măcar o data în viaţă să nu asculte

sfaturile “responsabile”.

Moare cîte puţin cine nu călătoreşte;

cine nu citeşte;

cine nu ascultă muzică;

cine nu cauta harul din elîinsuşi.

Moare cîte puţin cine-şi distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare cîte puţin cine-şi petrece zilele plîngăndu-şi

de mila şi detestînd ploaia care nu mai încetează.

Moare cîte puţin cine abandonează un proiect înainte

de a-l fi început;

cine nu întreabă de frica sa nu se face de rîs şi cine

nu răspunde chiar dacă cunoaşte răspunsul.

Evităm moartea cîte puţin, amintindu-ne întodeauna că

“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire

splendidă.

Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbînţi, înfierbînta-te la soare.

Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.

Dacă va fi să plîngi, plîngi de bucurie.

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vîrstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sarutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.

Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în

fiecare zi…