Despre mine…

Călugărul din vechiul schit,

o zi la el m-a găzduit

şi de-ale lumii mi-a vorbit,

şi de amor şi de iubit mi-a povestit

cînd am plecat l-am întrebat:

ce dor aprins te-a îndemnat,

să-ţi cauţi loc printre sihaştri?-

el mi-a răspuns: DOI OCHI ALBAŞTRI!

Sînt totul întruchipat în nimik…Am fost creată la o margine a bucuriei,undeva în nordul ţării acolo unde iarba este mai verde,unde păsările cîntă mai dulce şi unde freamătul copacilor îţi şoptesc vorbe de dor,de alinare şi de susţinere sufletească. Sînt totul pentru cineva si nimik pentru altcineva…dar pentru cine…caut şi eu răspunsul…sînt enigmatica privire a eului meu cu însaşi creaţia mea,eu sînt eu şi nimeni altcineva…

O parte din detestul faţă de “C”

Mi-a căzut un fir de ploaie pe faţă,  dar era o adresare greşită… nu am vrut să zic nimic ca să nu-l supăr dar, … m-a supărat el pe mine… Mi-a zis că caută o fetiţă dulce ca ciocolata, cu nume sonor ca un cîntec de ciocîrlie şi care nu are în construcţia lui litere de “C”.  M-am uitat lung la el şi nu am simţit nimic, doar o uşoară ignorare a sufletului meu faţă de mine. Nu sînt eu cea care crede în basme dar aidoma acestui strop de ploaie m-am plîns de viaţa mea. De ce sînt eu cea vinovată de “C” –ul transpus în faţa literelor „orina” ? Cine îmi spune?  De ce anume ciocolată?… care este înghiţită de ploaie ca nisipul de mare…. ORINA – foarte semiotic… – ierarhizare a literelor. Fire de neîncredere se aştern pe faţa stropului de ploaie care începe să se topească în ochii mei albaştri devenit străveziu. Îşi făcuse casă din ei, din ochii mei. O adevărată bucurie pentru el sub atmosfera sufletului meu supărat… Şi totuşi sînt persoana care nu crede în basme … şi-a făcut culcuş sub pupilă şi nu mai vrea să plece… Uitase de fata cu nume de ciocolată şi a adormit liniştit. Nu vreau să cred că visul meu se termină aici căci mai apoi va izbucni războiul inimii mele… Nu mă contrazice, nu vreau să se spulbere iubirea faţă de culoarea albastră, faţă de ploaie şi detestul faţă de litera “C”. E de vină cine? Nu … eu sînt cea de vină care a rupt lanţul de încredere faţă de TOTUL responsabilităţii univoce necindiţionate. Adunătura răbdării cu cea a încrederii a făcut acces de tuse cînd ironia sorţii a vrut ca nimicul să fie ceva de folos. Încerc să trec peste indiferenţa celor din jur precum stropul de ploaie a trecut peste detestul faţă de mine. Ştiu că sînt un nimeni la poalele neînţelesului de sine şi sub umbrela ignoranţei. Lăsaţi- mă să cred în continuare aşa căci viaţă în culoare roz nu există. Elegantul vieţii se construieşte din parafrazarea: “A fi sau a NU fi?”

Corina Lebedinscaia

Au rămas 10 zile (10 decembrie 2010)

10 zile….numărate, nenumărate???Asta doar pentru mine contează…, de ce oare ar interesa pe cineva care nu ştie macar un punct din ceea ce se întîmpla în simpla mea existenţă de trecere savuroasă a unui glonte de nisip tulburat de vise?

Nu m-ar interesa dacă cineva m-ar întreba ce va fi peste 10 zile?

Nu vreau să spun nimic, nu vreau să ma supun fiorului de speranţă, vreau doar să cred că lumea îmi aparţine şi sunt fericită că este aşa.